Ce e ANARHISMUL

Anarhismul propriu-zis (anarhismul istoric)
Termenul de "anarhist" a fost lansat, acum 150 de ani, de Pierre Joseph Proudhon (1809 - 1865) - un filosof de salon care sustinea ideea de "noua ordine socialã naturalã". Vâlva stârnitã a dus la o bunã vânzare a brosurilor sale, în special datoritã lozincilor excentrice - "proprietatea înseamnã furt"; "familia înseamnã viol" (cu trimitere la libertinajul sexual, care la acea vreme îl ispitea si pe K. Marx). Demersurile lui Proudhon au fost continuate în plan politic de un exilat rus, Mihail Alexandrovici Bakunin (1814 - 1876), care, în numele presupusei"noi ordini sociale naturale" preconiza demolarea statului, familiei, natiunii si a religiei. Radicalismul acestei viziuni "libertare" a atras unele elemente marginale, Bakunin si adeptii sãi întemeind în 1872 o structurã proprie -Internationala Anarhistã, a cãrei conducere a fost asumatã ulterior de alt exilat rus, printul Piotr Alexeievici Kropotkin (1842 - 1921). Ofiter dezertor,Kropotkin si-a gãsit vocatia profetind iminenta destructurãrii ordinii de la acea vreme si zorii unei noi societãti, bazatã pe pacifism, cooperare si descentralizare. Lucrãrile sale apãrute în perioada 1885 - 1902 au dat degândit nu atât anarhistilor, cât social-democratilor. Ca urmare, dupã un secol, regãsim într-o formã mult elaboratã ideile sale la baza unor institutii functionale în prezent la nivel european, cum sunt confederatiile sindicale, dialogul sindicate - guvern - patronate, cooptarea sindicatelor la gestiunea întreprinderilor, creditul cooperatist, casele de ajutor reciproc, subsidiaritatea puterilor locale si regionale etc.. Însa cea mai mare parte a adeptilor anarhismului era alcãtuitã din declasati si aventurieri sociopati pe care nu-i interesau speculatiile, ci asasinatele. Cel mai "remarcabil" dintre acestia a fost italianul Errico Malatesta (1853 - 1932), un maniac al revoltei, vechi puscãrias, cu trei condamnãri la moarte la activ. În contrast cu teoriile destul de evoluate ale anarhismului utopic, Malatesta a lansat lozinca "propaganda prin fapte" - adicã atentate, revolte si acte de terorism. Rationamentul (în mãsura în care se poate vorbi de asa ceva) era radical: din moment ce anarhia este singura ordine"naturalã", întreaga societate este "contra firii", deci usor de demolat prin violentã. Sub influenta sa, Internationala Anarhistã s-a transformat în internationala teroristã, între 1890 si 1892 membrii sãi comitând nenumãrate asasinate. Efectul a fost contrar celui scontat: ordinea mondialã nici nu s-aclintit, în schimb anarhistii au devenit tinta politiilor din toate statele civilizate. Internationala anarhistã si-a încetat activitatea si acei membri care au scãpat de închisoare au optat pentru non-violentã si activism sindical,întemeind în 1902 - 1910 primele mari confederatii sindicale în Franta, Spania si S.U.A.. Încã din primii ani ai secolului al XX-lea, anarhismul propriu-zis era de domeniul trecutului. Declinul sãu a fost accelerat de evenimente, în anii '1920 aparentul "succes" al revoluþiei bolsevice determinând ralierea la comunism a categoriilor nemultumite. Nucleele anarhiste rãmase au fost lichidate rând pe rând, ultimul act derulându-se în 1939, la Barcelona, unde, imediat dupã cucerirea orasului falangistii generalului Franco au "dizolvat" cu mitraliera Federatia Anarhistã Ibericã. Au mai rãmas numai câtiva nostalgici, care în 1968, la Carrara, în Italia, au încercat sã constituie o Internationalã a Federatiilor Anarhiste, în speranta de a putea relansa valul protestatar din Franta, demers rãmas fãrã rezultat.

Pseudo-anarhismul ("anarhismul lantului de bicicletã")
La patru decenii dupã disparitia ultimelor grupãri anarhiste "serioase", termenul a fost reluat de cãtre o formatie muzicalã astãzi uitatã, care a lansat la Londra, cu mare publicitate, albumul "Anarchy in the United Kingdom". Nici o legãturã cu filosofia libertarã: conform autorilor acestei gãselnitte, Johnny "Rotten" si Sid "Vicious", "principala idee este de a ridica copiii împotriva pãrintilor". De fapt, principala idee a celor de la Sex Pistols era depãsirea crizei prin care trecea, în 1976 - 1980, industria muzicalã. Noua modã (denumitã "punk" în Marea Britanie si "new wave" în S.U.A.) a avut o oarecare prizã, inclusiv în unele medii marginale, ale cãror exponenti, pentru a se singulariza sub emblema anarhismului, se îmbrãcau în negru si provocau sistematic încãierãri gratuite. De fapt, fenomenul "punk" a generat, în medii marginale, confruntãri între bande de huligani deosebit de violenti, care nu pierdeau nici o ocazie pentru a transforma evenimentele sportive sau culturale în încãierãri sângeroase: iesea teafãr cel care mânuia mai bine lantul de bicicletã. A urmat o perioadã dificilã pentru fortele de ordine, dar treptat turbulentii au fost identificati si neutralizati - pretextul "anarhismului" nu scuza cumulul de infractiuni comise cu violentã. Preluarea sub control a fenomenului, în anii '80, a coincis cu aparitia unor tehnologii de-abia acum fãcute publice, în contextul luptei antiteroriste: scanarea în infrarosu a fizionomiei, amprentarea vocii si alte asemenea, care permit cunoasterea rapidã a identitãtii celor angrenati în actiuni turbulente, independent de încercãrile infractorilor de a-si modifica aspectul sau de a-si ascunde chipul. Asa cum se poate vedea la emisiunile de stiri, într-o primã fazã turbulentul se alege doar cu o portie de gaz lacrimogen. Ulterior, însã, acesta întâmpinã, aparent fãrã nici un motiv, diverse piedici sau bariere, la bancomat sau la angajare. Nimeni nu doreste sã aibã de-a face cu sociopati pentru care "proprietatea înseamna furt". Drept urmare, în momentul de fatã fenomenul a devenit sporadic, numai în Statele Unite continuând sã se mai manifeste ecouri semnificative. Peste Atlantic, "new wave" a lãsat în urmã, în medii marginale, nuclee autointitulate "anarhiste", alcãtuite din indivizi de joasã spetã, pretabili la acte de violentã extremã. Este vorba de grupuri precum "Claustrophobia" din Baltimore,"Raze The Walls" din Georgia, "Anarchohood" din California ori "AtlanticAnarchist Circle" din nordul Statelor Unite. În aceste medii a apãrut si s-a dezvoltat, în anii '90, o culturã a violentei gratuite, dar cu implicatii extrem de grave. Semnificativ este cazul asa-numitului Partid Anarhist Utopic, al cãrui lider, William White, a mentinut un timp o paginã Internet prin care recomanda tinerilor sã-si procure arme, sã fabrice bombe artizanale,dar mai ales sã le foloseascã asasinându-si colegii de scoalã si profesorii. Evident, recomandãrile se adresau altora, în pofida antecedentelor sal epsihiatrice nu era suficient de inconstient ca sã încerce el însusi sã sãvârseascã asemenea fapte. Initial instigãrile au fost ignorate, dar ulterior s-a constatat cã activismul sau sociopat a influentat alti adolescenti instabili psihic, provocând repetate incidente sângeroase în scolile americane, uneori soldate cu zeci de victime. În prezent, fenomenul a început sã se manifeste si în Europa - recent, în Germania, un dezechilibrat a lichidat cu arma de foc mai multi elevi, profesori si un politist, cu prilejul examenului de bacalaureat. Printre aceste nuclee pretins "anarhiste" se numãrã si grupãri cu înclinaþii teroriste, precum "Michigan Militia" - organizatie paramilitarã, cu care se pare ca a avut legãturi Timothy McVeigh, autorul atentatului de laOklahoma City, recent executat prin injectie letalã. Este vorba de grupãri xenofobe si extremiste care actioneazã în arii geografice greu accesibile,alcãtuite din persoane aflate la marginea societãtii americane, adesea avand parte de educatie precarã, violeta familialã si fanatism cu accente mistice. Dupã atentatele de la 11 septembrie, institutiile statale si federale americane au adoptat o serie de mãsuri deosebit de eficiente, îndreptate si împotriva acestei categorii de marginali, consideratã pretabilã la sprijinirea unor eventuale acte teroriste. În ceea ce priveste lumea muzicalã, încã de la începutul anilor '80 ea s-a dezbãrat de asemenea elemente. Principalul "reinventator" al anarhiei, Sid"Vicious", a murit de o supradozã în 1979, iar Sex Pistols s-a destrãmat. Anii care au urmat au fost marcati de revolutia "rap", apoi de "techno". Fostii"anarho-punk-isti" din occident au îmbãtrânit si ei - unii, prin închisori. Altii au avut ceva mai mult noroc si au reusit sã se facã uitati, pe la periferia societãtii.